Umezindu-și buricele degetelor
în primăvara asta atemporală
ea își dezbracă bijuteriile
punându-le în cerc

se ghemuiește în conul de umbră, delicată
aproape copilă,
fără șovăială
cu fruntea grea,
rece,
întunecată
ca să nu mai bea
din băutura aceasta neînțeleasă
amară cucută,
licoare nebună
ce sapă adânc rugina
închircită în suflet.