Cât am fost viu, v-am încurcat.
Mort, vă folosesc.
Azi mă plângeți în public
cu fraze gata scrise,
cu regrete călcate la dungă,
cu lacrimi potrivite pentru poză.

Vorbiți frumos despre mine,
atât de frumos,
încât aproape că mă convingeți
că ați fost de partea mea.

Dar eu vă știu.

Știu cât a valorat tăcerea voastră,
cât a costat o privire întoarsă,
cât de ieftin m-ați schimbat
pe un avantaj de-o zi.

Acum depuneți flori
peste ceea ce ați lăsat să moară.
Și poate nimeni n-ar afla adevărul,
dacă mâinile care mă elogiază azi
n-ar fi aceleași mâini
care m-au împins spre margine.

Aceleași mâini
care acum îmi poartă sicriul
și își spală vina
cu petale și cuvinte.
Iar dintre noi,
singurul care nu mai poate minți
sunt eu.