de florile mărului

sau poate-ale dorului,

umblam creanga prin vis,

și visul era o arie de-nțelesuri

unde se strângeau roată mai multe neînțelesuri,

într-un fel de divan ad-hoc

având în centru pe Marele Înțeles,

un Socrate care le asculta părerile,

dădea din cap zicând: și tu ai dreptate! 

 

la spartul horei,

neînțelesurile plecau mai lămurite,

își dădeau dreptate una alteia

repetând vorbele maestrului.

 

când au căzut florile mărului,

am rămas numai cu ale dorului.

creanga se rătăcise în vis,

visul devenise mult mai deschis

pe măsură ce aria i se lărgise.

tot mai multe neînțelesuri se prindeau în horă.