Bogonii izbucnesc în tăcere în pielea ramurii,
un suspin al vieții care ezită în fața luminii.
Ei cântăresc alb împotriva roșului în porunca primăverii,
ca și cum culoarea însăși s-ar teme de decizie.

În două săptămâni vom ști ce se va întâmpla,
când floarea va deschide tot ce a ținut înăuntru.
Dar acum timpul este plin de ceea ce imploră
să evite să devină un adevăr pe care ar trebui să-l amintim.

Căci primăvara vine grea de pietriș vechi,
de ani care și-au aruncat umbra peste măduvă.
Mergem spre lumină, dar purtăm casa nopții,
și fiecare floare se naște cu aceeași culoare:

acea speranță izbucnește întotdeauna acolo unde înmugurește,
și ne face curajoși - deși primăvara este atât de măreață.