Întunericul fermenteazã ca un mãr putred
şi se topeşte
scurgându-se
printre degetele timpului.

Luminã bolnavã
spulberã corabia
de aburi şi iluzii
a nopţii.

Vise cu tivuri destrãmate
se pulverizeazã
în ceaţã.

Obsesii îşi reazãmã umbrele obosite
de zidurile reci.
Drumuri încâlcite se prãbuşesc din cer
ca dintr-un cataclism galactic.

Trec îngeri cu aripi bandajate
refugiu sã gãseascã
prin inconştienta legãnare
a frunzelor mirate.

Între visele ceţoase ale nopţii
şi târâişul zilei prin noroi,
din lacrimi de îngeri cãzuţi,
se nasc boabe mari de rouã...