Când trag cerul mai aproape de mine
Solzii lui îmi intră pe sub unghii
Și mă dor degetele cu care
Scormonesc prin el
Ca prin ruine.

Este ca și cum aș lovi într-un munte
Pentru a-l muta în cealaltă parte
A privirii cu care de orizont
Apogeul lui mă desparte.

Munte în a cărui greutate
Ar trebui și tu să lovești iară
Ca să mi-l prăbușești
În lovitura mea
Ulterioară.

Ca brațul-aripă pe sub care trece
Aerul până îl înalță și îl coboară
Și, în coborâre, iarăși lovește
Din întinderea anterioară.

Trebuie să devenim perete!
Aripi plutind în cădere
Sau forme a umbrei
Înconjurând stele.

Praful adunat din dărâmătură
Rostuit iar din cărămizi risipite
Din care toate sunt rezidite
Și lovite din îndoitură.