Inima,
ca un cauciuc din care este făcută roata unei mașini,
trece peste asfalt și peste pietre din drum
ducând înainte ceea ce i s-a dat
să poarte în carnea ei
de țărână și scrum.

Ea,
ca un val care se adună pe sine din ape crescând,
caută mereu margini din care să se întoarcă
spre a redeveni ceea ce a mai fost
până când fostul ei gând
îi devine pământ.

În ființă crește
precum inițial golul tuturor nimicirilor
din fiecare zvâcnire în care își întinde umbra.

O caracatiță care prin ape se plimbă
ca pe șosele mașini și pe frunze
fluturii viitori în omidă.