În zbor, prin aer, aripa taie în carnea luminii.
Un vârf de săgeată care spre țintă aleargă.
Și, în timp ce se înalță, în urmă-i coboară
Ca unui râu din izvor căderea interioară.

Spirale și cercuri trecerea ei imaginează
Dar, ceea ce pentru ea contează,
E zborul ce o înveșmântează.

Privirea o vede plutind peste adâncuri
Ca pe o limbă de clopot lovind în sâmburi.

În sine, aripa este o sabie care în luptă
Despică din suflete viața cu care se-înfruptă.