​Ne trezim în zori cu degetul pe sticlă,
Căutând un sens într-un flux infinit,
Lumea e mare, dar pare atât de mică,
Între un „like” grăbit și-un vis risipit.
​Avem ferestre deschise spre mări și spre sate,
Dar pragul casei e tot mai greu de trecut,
Trăim vieți perfecte, atent editate,
Într-un zgomot de fond ce ne lasă tăcut.
​Algoritmii ne știu și dorința, și teama,
Ne vând fericirea în rate și plic,
Dar când se stinge ecranul și drama,
Rămânem noi înșine... și încă un pic.
​Iar afară, pământul își caută suflarea,
Printre betoane și promisiuni de hârtie,
Grăbiți să cucerim, uităm mirarea,
Că viața e-o clipă, nu o strategie.