Mă doare floarea din fereastră
Și lacrima din glasul tău,
Iar marea nu mai e albastră,
Și timpul parcă-mi e călău.

Mă doare anul ce-a trecut
Și primăvara ce-o să vină,
Tu ești dulceața din sărut
Și-a cerului sfântă lumină.

Mă doare noaptea care stinge
Ultima stea ce e pe cer,
Și soarele care atinge
Al timpului tăcut mister.

Mă doare clipa care moare
În umbra pașilor pierduți,
Chiar și nectarul dintr-o floare
Pe care n-ai știut s-o cruți.

Ați înțeles, mă dor atâtea,
Iar loc pentru dureri mai este,
Și îmi doresc să vină noaptea,
Să fiu a zeilor poveste.