Ai plecat zâmbind complice
Și m-ai lăsat așezat frumos
În vitrina sufletului
Tău.

Am înțeles că trebuie să stau
Nemișcat
Strângând de mână
Disperarea
Și frica de a fi uitat
Printre atâtea exponate ale
Memoriei tale.

Și mă gândesc dacă n-ar trebui
Să mă revolt
În speranța că poate voi reuși
Să te fac să mă vizitezi,
Din când în când,
Măcar cu gândul.