De ce-l lași Doamne sa privească
In lacrime prelinse când mă rog,
În plânse scânteieri pe iască
Și cârji pentru picioare de olog?

De ce-i lași Doamne să mă vadă
Stingându-mă, palidă stea…
Să fie lacrima vreo stradă
Venindă din Iubirea Ta?

De ce lași Doamne să mă vadă
Târându-mâ-ntre mult și prea,
Cu sufletul căzut, grămadă…?

„Lacrima ta-i oglinda Mea.”