figurile de ceară-mi stăruie în minte
madama-ntunecată zâmbește perfid
în penumbra vizuinei ei din dinte...
plină de pânze fine,
aduse de departe
tesături ce-odată acopereau
sufletele moarte
care în noaptea roșie dănțuiau...

haotic

simt,
cum seva se scurge din mine
și uit,
plăcerea unei nopți de dragoste cu tine

mă zbat... nevrotic!

cred că e cutremur...