Vine din nicăieri
și când pleacă smulge
linii curbe din amprentă,
lăsând semn bipolar
pe umăr.

Port nefemeiesc femeia din trup,
de zâmbetul nerujat
se ciobește viața,
respirația rostogolește
riduri în plămâni.

Cu gene din pleoape
lumina se scrie greu
se usucă în unghere
mult prea sterile din tâmple.

Lacrimile cad,
gloanțe albe
estompate-n obraz.

Minutele se sfarmă-n
spații strâmte
din ceas curge rumeguș
de imagini.

Cerul și-a mutat ADN-ul bătrân
în orbitele mele,
ziduri de corbi îmi gâtuie retina
și ciugulesc
pe dinăuntru' lumina!

Aș vrea să dezbrac
membrana uzată a inimii,
să-i pun buline colorate
în ventricule și atrii;

Dar de trece
de vârful buzelor,
fericirea e bulimie
înecată pe corzile vocale.