Doresc câteodată să fiu ca Alice,
În Țara minunilor, voce
Și timpul să stea, să-nsumez inima
Din lava topită și rece.

În alb, să pictez trandafirii
Când ochiul îmi sângeră pleoapa,
Să pot desluși-n reverență
Adâncul și lacrima mea...

Și râul ce curge agale
Din ochi și din inimă-așa,
Să-mbrace cu sfinte safire
Un munte ce-l pot explora.

Doresc câteodată să fiu ca Alice,
În Țara minunilor, voce.
Un tainic ecou, infinit Paradis
Să-mi scrie Iubirea ca Lege!

Doresc câteodată să fiu ca un vânt,
Ce nu știi încotro va trece,
Să fiu o suflare, un tainic sărut,
Pe-o raza ce-n gând ne petrece!

Doresc câteodată să fiu Harap-Alb,
Să țes înălțarea pierdută
Durerea din groapă s-o pot ancora
La țărmul Iubirii, când timpul va sta,
Să-L pot înălța pe-al meu Rege!

Bobocul de floare din luna lui Mai
Să-mi fie păstrat pe vecie,
Iubirea visată să-mi stea lângă piept
În aprig tărâm de robie.

Doresc câteodată să fiu Micul Prinț,
Să știu a pătrunde uimirea,
Ce numai copiii o știu intona,
Să-nvăț, colț cu colț, prețuirea.

Și chiar de la vulpe să pot învăța,
Când viața-i planetă străină,
Să știu îmblânzi pas cu pas inima,
Căci ea-i simfonie sublimă.

Pe floarea de-acasă s-o pot înălța,
Doresc înnoire deplină
Și poate povestea să schimbe ceva
Când vajnic eu caut lumină?

O, nimeni în lume nu este ca ea,
Mereu ea vorbea, mai întâi ea vorbea,
E floarea de-acasă, ce-o n-o pot uita
Și vreau să-i dedic simfonia!

Doresc câteodată să fiu fulg de nea,
Să am o poveste sublimă,
Dar scurtă și tristă mi-ar fi trecerea,
Secunda ce nu o poți ține.

Doresc câteodată să fiu nor și stea,
Pășind cu sfială spre seară
Și timpul mi-ar fi un etern diamant,
Somn sfânt și tăcere de vară.

Doresc sângerând să înaintez
Cu inima-ntreagă pe cale
Și timpul, o timpul, mi-l fac aliat
Făcând o cunună din vale.

Doresc eu fierbinte să pot respira
A sfintei eterne chemare,
Să pot poposi pe pragul din cer
La Casa ascunsă din zare.

Locașul acela-i zidit de Isus,
E sfântă Cetate de aur!!
Doresc împreună să fim în cer sus,
În clipa supremă de laur.