pune într-o pungă,
cartofi, ceapă
slănină,
se duce să hrănească
mușcatele de pe
balcon.

De pe balcon cade
un pantof, șuieră
se înfige în trotuar,
din el răsare,
o mână și mai apoi
un picior,
fară trup.

Făi nebuno,
zice mâna
ce urată ești,
nici măcar ochi nu ai
să vezi.

Taci proasto,
tu nici gură n-ai
cum iți permitit
să vorbești?
zice piciorul.

Generalul studiază harta,
situația era grea
fără ieșire chiar.

Stabilizăm frontul
la două sticle de vin
și patru beri în fiecare
seară.
Vom căștiga!

Stăteai la semafor,
așteptai verde
dar nici măcar roșu
nu se făcea.

Înăuntru semaforului
un polițist lucra
să remedieze
problema
de ani de zile,
urma să iasă
la pensie acolo
în semafor
să-și trăiască pensia,
înăuntru.

Peste oraș ploua,
cu bancnote,
hârtii
oamenii le culeg,
se uită la ele,
adevărate manifeste,
le ascund în buzunare,
știrile nu sunt bune,
frontul nu rezistă,
facem zid de hârtie,
scriem cu toții
nu cedăm.

Pelicula de ceață,
o hartă mare plină
de cascade,
peste mușcate
domnul Damian
a hrănit florile,
au crescut sunt
ca niste oameni
în ghivece,
vor să vadă un film
cu domnul Damian,
ca un General.

Este rece,
noapte,
plouă.

Semafoarele se sting,
Damian a hrănit mușcatele,
orașul rămâne pe loc,
cu pantoful înfipt în trotuar,
cu frontul desenat pe hărți ude,
cu bancnotele lipite de asfalt.

Nimeni nu mai trece.

Mușcatele cresc în tăcere,
ca niște oameni
care au învățat
să stea.