Cum înfruntă un om absurdul?
Cântând, până când lacrima se preschimbă în stea.
„Te iubesc mult, atât de mult, să știi...”
E vocea dintr-o lampă veche, tremurând în fața mării,

Unde tăcerile sunt pustii, dar noi
Noi suntem a lumii vii pereche.
Chiar dacă pământul e orb, chiar dacă e surd,
Iar cerul se frânge în așchii de gheață,

Caruso ne cântă un dor mai absurd:
Că dragostea-i singura formă de viață.
Să tacă pământul! Să rătăcească sorii în spații nule,
Noi doi suntem pulsul, ritmul cel crud,
Pe care nicio moarte nu poate să-l fure.

Suntem două inimi vibrând în eter,
Când lumea era doar un vuiet de fond,
Un „te iubesc” ce-nflorește stingher,
Pe un drum fără margini, sub cerul profund.

Nu-i nimeni ca noi sub această cupolă,
Să facă din teamă un cânt de demult,
Să schimbe istoria, din vechea ei școală,
În versul pe umăr, pierdut și tăcut.

Căci dacă pământul e mut, dacă-i rece,
Și cerul își rupe bucăți din el, trist,
Prin noi doi, iubire, viața mai trece,
Și-n tot ce-i absurd, prin tine EXIST.
Eu sunt.

Traducere în limba italiană: Camelia Oprița, Roma, Volumul Insomni În Alb Negru

Cuore come un Canto di Caruso

Come affronta l’assurdo un uomo solo?
Cantando, finché il pianto in stella splende.
„Te amo tanto, sai...”, è un solo volo,
Voce di vecchia lampada che pende,
Tremando in riva al mare ed ai suoi vuoti,
Ma noi, del mondo vivo, siamo i nodi.

Sia pure il mondo cieco, oppure sordo,
E il cielo si frantumi in schegge gelide,
Caruso canta un desiderio assurdo:
Che l'amore è la vita, e in lui risiede.
Taccia la terra! I soli nel profondo
Vaghino persi in spazi senza nome,
Noi siamo il polso, il ritmo di questo mondo,
Che morte non rapisce, e non sa come.

Siamo due cuori tesi nell'etere,
Quando il mondo era solo un gran rumore,
Un "ti amo" nell'aria, senza catene,
Echi infiniti di un unico amore.
Nessuno è come noi sotto la volta
A far della paura una canzone,
A scriver la speranza, un'altra volta,
Sulla tua spalla, in cerca di visione...

Perché se il mondo è muto, se è d'inverno,
E il cielo cade a pezzi, stanco e triste,
In noi due, amore, scorre l'eterno,
E in tutto ciò che è assurdo... noi siamo.
Io sono.
Perché esisto.