sufletu-mi plânge frunze

o furtună i-a rupt brațul
ce strâns își ținea pasărea...
a eliberat-o
și zboară în lume,
zboară-n nepăsare
cu libertate deplină, în tăcere,
se cufundă-ncet în agonie

Acum mintea-i pierdută-ntre stele,
Iar copacul stă singur, frânt, în durere...