Când eram tineri
copacii erau mai înalți
dragostea nu se ambala în PET și minciuna o striveam sub călcâie
ne povesteam viața și ne împrumutam durerile maligne
fiecare clipă era un carnaval fără măști iar noi simple gradații ale timpului
îngeri erau doar cei pictați de Caravaggio
desculți și zdrențăroși
rătăcind prin taverne
trimiteam lungi cărți poștale
din baie
de la băcănie
din tramvai
de la policlinică
fără autocorrect
italice
bolduiri sau alte chelcășozuri
scrisori de mână în care pileam colțurile cuvintelor și eram atenți la bastonașul lui „a”
scrisori către niciunde doar pentru a ne convinge că pământul e rotund
foloseam mereu acel imperativ inemoțional
aproape ordin de front - nu mi te depărta!
ca formulă de încheiere
și încercam disperați să găsim o clinică pentru a ne opera chirurgical liniile din palmă